Rezervaţie de orbete Hajdúbagos

Rezervaţia de orbete întinsă pe o arie de 265 hectare se află în marginea de nord a localităţii Hajdúbagos. Este habitatul acestui animal mic, cu blană roşiatică, asemănător cârtiţei, care trăieşte sub pământ şi datorită pericolului de dispariţie orbetele din 1976 se bucură de protecţie deosebită. Acesta este unul din cele mai mari habitate ale populaţiei de orbete din Ungaria, azi populaţia totală de orbeţi numără de abia 1000 de exemplare. Necesită protecţie deosebită deoarece pajiştile, habitatele sale naturale s-au restrâns mult în urma extinderii activităţii agricole. Păşunea cu iarbă numită Nagynyomás a fost acoperită încă şi în anii 1980 de apă, dar în ultimii ani secetoşi apele s-au retras, şi aceasta favorizează răspândirea orbeţilor. Părţile încă acoperite de ape constituie locuri de popas pentru păsările călătoare. În afară de orbete, pajiştea oferă adăpost mai multor specii de plante şi animale rare. Aici înfloresc dediţelul, garofiţa, irisul. Băluşca este preferată şi de orbete, care îi consumă bulbul. În pajiştea limitată de salcâmi trăiesc mai multe specii de şopârle, ca de exemplu şopârla de stepă şi şopârla cenuşie, călugăriţa şi leul furnicilor. Bogăţia deosebită a vegetaţiei şi faunei este dată de prezenţa a 90 de specii de animale vertebrate şi 136 de specii de plante. Orbetele este un animal mic cu blană roşcată, de numai 20 cm lungime, cu incisivi lungi, proeminenţi. Asemănător celorlalte animale care trăiesc sub pământ, este orb, locul ochilor este acoperit cu piele continuă acoperită de blană. În orificiile subpământene se orientează după miros şi cu ajutorul perilor sensibili la temperatură. Ure¬chile nu au pavilion extern vizibil. Are o greutate de abia 250 g. Hrana este exclusiv de natură vegetală. Se hrăneşte cu rădăcini şi tuberculi. La analiza obiceiurilor sale de hrănire, cercetătorii au dezgropat câteva galerii subterane; una din galerii era formată din 3 spaţii de mărimea capului unui copil, servind ca magazie de alimente. În una din aceste spaţii au găsit adunată iarbă, celelalte două erau pline de rădăcini de scaiul dracului, tăiate în bucăţi de 6-8 cm şi de bulbi de băluşcă.

Galeriile săpate în pământ sunt mult mai mari decât cele făcute de cârtiţă, şi de granulaţie mai dură. Îşi construieşte galeriile împingând pământul înainte cu capul. Pământul împins la suprafaţă, prin grosimea sa indică mărimea animalului şi dacă a fost scos din spaţiul de locuit sau destinat hranei. Asta deoarece spaţiul destinat hranei se află la nivelul rădăcinilor, la o adâncime de 25-30 cm, având pământul mai închis la culoare, în timp ce spaţiul de locuit se află la circa un metru adâncime, şi pământul scos de aici are o culoare mai deschisă.

Sistemul inferior de galerii uneori se lărgeşte, spaţiul situat cel mai adânc este locul de odihnă, în cazul femelei lângă acesta se află cuibul pentru creşterea puilor şi depozitele de hrană.

Info