Movile de pământ construite, forme de sol sărat

Movilele de pământ construite sunt ridicături de pământ realizate artificial în regiunea de câmpie a Bazinului Carpatic, majoritatea îşi au originea din vremurile anterioare descălecării ungurilor. Movila este un con de 5-10 m înălţime, cu diametrul de 20-50 m sau are formă semisferică, pe un teren lipsit de apă, şi a fost în majoritatea cazurilor adăpost, unde s-a locuit, iar mai târziu loc de îngropare sau folosit ca loc de pază sau de delimitare. Movilele construite pentru locuit prezintă vestigii din neolitic până în perioada migraţiei popoarelor. Cercetătorii au găsit, printre altele, resturi ale caselor celor care au locuit aici, resturi de vase, resturi de vatră, oase de animale, cochilii. Movilele construite pentru loc de îngropare au luat fiinţă astfel: mortul a fost îngropat într-o groapă săpată în sol, împreună cu obiectele sale de folosinţă, apoi locul a fost acoperit cu grinzi din lemn de stejar, eventual au ridicat un cavou din trunchi de copac. Peste această groapă au ridicat movila, pământul necesar fiind adus din împrejurimi. Funcţia deţinută de movilele construite pentru a servi ca delimitare este ilustrată întocmai de movila denumită Szálkahalom, peste care trece şanţul delimitării de odinioară între Debrecen-Balmazújváros. Alături de valoarea peisagistică a movilelor construite, care întrerup monotonia câmpiei, acestea sunt interesante prin valoarea arheologică şi unicitatea florei şi faunei caracteristică. În Ungaria, movilele de pământ construite sunt protejate. În special movilele din pământ sărăturat din regiunea Hortobágy, acestea au păstrat vegetaţia originală caracteristică pentru loessul din câmpia ungară. Loessul format în epoca de gheaţă a fost adus în Câmpia Ungară de vânturi şi râuri, aici s-a depus în straturi groase şi s-a transformat în sol cernoziom negru, cu humus. La ridicarea movilelor s-a folosit stratul superior al solului, astfel movila a fost construită din acest sol de loess.

Marea parte a parcului naţional este o păşune, solul salin este acoperit cu iarbă scurtă. Solul, în urma drenărilor, regularizării cursurilor de apă a început să devină sărat. Sărurile minerale din apa care se evaporă din sol se separă şi se adună în stratul superior al solului. De aceea scade semnificativ fertilitatea solului. Astfel, în aceste locuri pot trăi numai plante rezistente la sare şi la lipsa de apă. Două plante caracteristice pentru solul sărat din Hortobágy sunt închegătoarea şi muşeţelul, dar putem vedea aici şi coada şoricelului şi păiuşul.

Cea mai importantă metodă a întreţinerii terenurilor acoperite cu iarbă este păşunatul, hergheliile de cai, cirezile de sură de stepă şi bivoli, respectiv de oi ţurcane care pot fi întâlnite aici, primesc un rol important nu numai pentru ocrotirea rasei şi pentru turism, ci şi din aspectul protejării naturii. Teritoriul se bucură şi de o lume bogată a păsărilor. Amintim dropia, vânturelul de seară, şoimul şi acvila de câmp, cât şi ciocârlia de câmp. În prima jumătate a secolului XIX, Câmpia Ungară a fost încă una din cele mai mari teritorii străbătute de ape în Europa. În urma regularizării cursurilor de apă şi a drenării, au crescut suprafeţele agricole, dar cu aceasta s-a accelerat şi pieirea movilelor de pământ construite. Movilele mai puţin înalte au fost arate, movilele mai înalte au fost împădurite, în majoritatea cazurilor cu salcâm nespecific acestei regiuni. Astfel, din cele 40.000 de movile construite în Câmpia Ungară, pe teritoriul Parcului Naţional, potrivit evidenţelor, azi mai sunt 1000. Szálkahalom este un exemplu concludent în acest sens, aici vizitatorii au la dispoziţie o alee didactică şi un turn de observaţie. Trecând de-a lungul aleii didactice, vom găsi asociaţiile de plante caracteristice pentru solul sărăturat din Hortobágy şi rasele tradiţionale de animale.

Info